Cum dezvoltă jocurile de memorie memoria de lucru la copiii mici

Jocul cu perechi e mai vechi decât tableta, mai vechi decât calculatorul, mai vechi decât majoritatea jucăriilor din casa ta. Cartonașe cu fața în jos, întorci două, găsești perechea. A rezistat pentru că funcționează, și funcționează pentru că exersează memoria de lucru, o abilitate la care educatoarele țin foarte mult.

Ce este memoria de lucru

Memoria de lucru e micul spațiu de lucru din minte în care ții o informație cât o folosești. Să ții minte un număr de telefon cât să-l formezi. Să păstrezi prima jumătate a unei instrucțiuni în timp ce o auzi pe a doua. Să ții minte unde era cartonașul cu leul în timp ce o întorci pe cea cu broasca.

La copii, este un predictor puternic al felului în care se vor descurca la școală, pentru că aproape totul într-o clasă o cere: „Scoateți cartea, deschideți la pagina zece și scrieți-vă numele sus” înseamnă trei lucruri de ținut minte deodată. Copiii cu o memorie de lucru mai slabă nu sunt mai puțin inteligenți; doar pierd firul mai ușor, iar asta arată ca neatenție.

Copiii devin mai buni la jocurile de memorie cu exercițiu, iar joaca e un mod vesel de a exersa, deși cercetările nu sunt unanime în privința faptului că aceste progrese se transferă și la învățătură.

De ce funcționează jocul cu perechi

Fiecare tură dintr-un joc de memorie e un exercițiu de memorie de lucru în miniatură:

1. Întorci un cartonaș. Îl înregistrezi: ce e și unde e.
2. Întorci altul. Îl compari cu primul și cu toate cartonașele pe care le-ai văzut înainte.
3. Actualizezi. Dacă s-au potrivit, perechea e gata. Dacă nu, ții minte ambele poziții pentru mai târziu.

Nimic altceva nu te distrage de la acest ciclu. Nicio poveste, nicio presiune a timpului dacă nu vrei, nicio pierdere. Copiii se pot juca douăzeci de minute și ies de acolo după zeci de cicluri de înregistrare, comparare și actualizare.

Cum te joci cu un copil de doi ani

La doi ani, jocul abia dacă e despre memorie. E despre așteptatul rândului, numirea imaginilor și plăcerea de a întoarce cartonașul. Jucați pe tabla cea mai mică, cu douăsprezece cartonașe în Memory Match, și fă tu, cu voce tare, cea mai mare parte din ținutul minte:

• „Oh, un leu! Unde am văzut celălalt leu?”
• „Asta e o broască. Hai să ținem minte: broasca e în colț.”
• Sărbătoriți fiecare pereche, inclusiv pe cele găsite de tine.

Ideea e să-i arăți cum sună ținutul minte. Copiii preiau strategia înainte să o poată folosi.

Cum te joci cu un copil de patru ani

Copiii de patru ani se pot juca de-adevăratelea. Treceți la 24 de cartonașe când douăsprezece devin prea ușoare. Merită încurajate două obiceiuri:

• Spune ce e în imagine când o întorci. Când numești un lucru, rămâne în minte. Întorsul în tăcere e felul în care se uită cartonașele.
• Gândește-te înainte să întorci al doilea cartonaș. Impulsul e să întorci orice. Pauza în care te gândești „unde ar putea fi celălalt?” e toată abilitatea.

Memory Match numără mutările și timpul și ține minte cel mai bun rezultat al fiecărui copil pentru fiecare mărime de tablă, așa că un copil de patru ani se poate întrece cu propriul record fără să concureze cu un frate.

Cum te joci cu un copil de șapte ani și mai mare

Copiii mai mari se descurcă cu 36 de cartonașe și încep să folosească o strategie adevărată: întorc sistematic, nu la întâmplare, țin minte perechi de poziții, nu cartonașe izolate, și observă când un cartonaș de care au nevoie a fost deja descoperit. Roagă-i să-ți explice strategia; să poți descrie cum ții minte e un pas mare spre folosirea intenționată a memoriei la școală.

Două mici detalii de design

Doi părinți ne-au scris despre aceleași lucruri, așa că merită menționate. Cronometrul din Memory Match pornește abia la prima întoarcere, așa că nimeni nu e penalizat dacă se uită întâi la tablă. Și există un buton Size în timpul jocului, așa că trecerea de la 24 la 12 cartonașe când se alătură un frate mai mic nu înseamnă să o iei de la capăt din meniu.

Dincolo de jocul cu perechi

Odată ce o observi, vezi memoria de lucru peste tot. Gătitul după o rețetă, urmarea unei fișe de instrucțiuni Lego, jocul de cărți Uno. Pe acest site, Melody Maker le cere copiilor să țină minte un șir de note și să-l cânte înapoi, adică memorie de lucru pentru sunete, iar Tiny Town le cere să-și amintească pentru cine e un cadou în timp ce traversează orășelul. Suprafețe diferite, același mușchi.