Puzzle-uri pentru copii: ce îi învață și cu câte piese să începi

Puzzle-ul e una dintre puținele jucării care îi spun copilului, fără niciun cuvânt, dacă a reușit. Piesa se potrivește sau nu. Imaginea apare încet-încet sau nu apare. Răspunsul acesta atât de clar explică în mare parte de ce puzzle-urile țin atenția unui copil mic și de ce valorează mai mult decât par.

Ce îl învață de fapt un puzzle

Să vadă părțile și întregul. Ca să așeze o piesă, copilul trebuie să se uite la un fragment (puțin albastru, jumătate de soare, marginea unui copac) și să-și imagineze unde se află în imaginea întreagă. Acest du-te-vino între parte și întreg este o abilitate spațială și se îmbunătățește cu exercițiul.

Să potrivească după mai multe indicii. La început, copiii potrivesc după culoare. Mai târziu observă marginile și laturile drepte, apoi forma îmbinărilor, apoi liniile care continuă de la o piesă la alta. Fiecare indiciu nou e un mic pas în gândirea vizuală.

Mâini care fac ce plănuiesc ochii. Să ridice o piesă, să o întoarcă pe partea bună și să o pună exact la locul ei înseamnă motricitate fină, aceiași mușchi pe care copilul îi va folosi mai târziu la desen și la scris.

Să nu renunțe. Un puzzle de 24 de piese înseamnă douăzeci și patru de reușite mici, una după alta. Când termină unul, copilul învață că o sarcină mare se face piesă cu piesă, un lucru folositor de învățat devreme.

Ce spun cercetările

Cel mai cunoscut studiu a urmărit copii între aproximativ doi și patru ani și a notat cât de des se jucau acasă cu puzzle-uri. Cei care se jucau mai des s-au descurcat mai bine, la patru ani și jumătate, la un test în care trebuiau să miște și să rotească forme în minte, chiar și după ce s-au luat în calcul venitul familiei și cât vorbeau părinții cu ei. A contat și calitatea jocului: puzzle-urile mai grele și părinții care vorbeau despre forme și poziții mergeau mână în mână cu abilități mai bune.

Și alte studii arată în aceeași direcție. Copiii de trei ani care copiau mai bine construcții din cuburi se descurcau de obicei mai bine și la primele sarcini de matematică, iar o scurtă sesiune de exerciții spațiale a îmbunătățit rezultatele copiilor de șase–opt ani la probleme de matematică. Nimic din toate acestea nu înseamnă că puzzle-urile, singure, îi fac pe copii buni la matematică, dar gândirea spațială și primele abilități cu numerele cresc clar împreună, iar puzzle-urile sunt un mod ușor și plăcut de a o exersa pe una dintre ele.

Câte piese, la ce vârstă

Fiecare copil e diferit, așa că ia-le drept puncte de pornire, nu drept ținte:

Începe cu o mărime sub cea la care crezi că e copilul tău. Partea frumoasă e să termine, iar un puzzle puțin prea ușor îi dă mai multă încredere decât unul puțin prea greu.

Jocul împreună

• Vorbiți despre piese. „Pe asta e soarele. Unde e cerul?” Cuvinte ca sus, colț, lângă și cu susul în jos sunt exact limbajul spațial pe care cercetările îl leagă de abilități mai bune.
• Lasă-l să încerce întâi. Dă-i o piesă și așteaptă. Dacă se blochează, arată-i zona în loc să pui tu piesa.
• Întâi marginile, mai târziu. Când copilul se descurcă la 16 piese, arată-i marginile drepte și cum formează o ramă. E prima strategie adevărată pe care o învață majoritatea copiilor.
• Repetați preferatele. Același puzzle făcut din nou nu e plictisitor pentru un copil de trei ani: așa devine rapid, iar să fii rapid e grozav.

Cum face Jigsaw Puzzles

Jigsaw Puzzles, pe Tiny Hands Play, are douăsprezece desene și cinci mărimi: 4, 6, 9, 16 și 24 de piese. La puzzle-urile mici, o piesă se potrivește chiar dacă e pusă doar aproximativ pe locul ei, așa că până și un copil de doi ani termină; cele mari cer o așezare mai precisă. Pusă într-un loc greșit pe tablă, piesa clatină din cap și se întoarce. O copie estompată a desenului sub tablă arată unde merge fiecare lucru și poate fi ascunsă cu butonul cu ochi. Când puzzle-ul e gata, desenul prinde viață: prietenul din imagine respiră și țopăie, iar lucrurile din scenă reacționează când le atingi. Nu există cronometru și nu se poate pierde, iar desenele terminate primesc o bifă, ca cel mic să-și vadă progresul.

Și puzzle-uri adevărate

Ecranul nu înlocuiește cartonul. Puzzle-urile groase din lemn, cu butoni de prins, sunt potrivite pentru cei mici, iar puzzle-urile de podea, cu piese mari, sunt grozave pentru preșcolarii cărora le place să se întindă pe jos. Un puzzle pe masă în weekend, făcut împreună și fără grabă, îl învață tot ce îl învață și varianta de pe ecran, plus satisfacția unei imagini terminate pe care o poți lăsa la vedere ca s-o admirați.